Mă tot uit la televizor, pe două dintre canalele de ştiri să văd dacă sunt noutăţi despre satele inundate, despre săracii oameni care nu mai au nimic, despre judeţul nostru, despre satele în care locuiesc bunicele mele.
Nimic.
Am plecat să văd cu ochii mei ce se întâmplă.
Realiatea e alta decât la tv. Apa Siretului, a inundat toate marginile unuia din cele două sate(dar ştiriştii nu au nici o trebă cu asta) şi există case inundate. Noroc, că rudele mele stau undeva pe un deal, în centrul satului căci altfel...
Am obosit să caut răspunsuri, să mă uit la ştiri, să dau telefoane şi să aştept să treacă pericolul.
Şi ce m-ar fi putut face să nu mă mai gândesc? O carte bună!
Aşa că, am reluat citirea cărţii Mihaelei Rădulescu "Nişte răspunsuri". Cartea aceasta, mi-a împrumutat-o Vio, prietena mea, prin ianuarie. O cumpărase în decembrie din Bucureşti (pentru că la noi nu se găsea). Am citit atunci vreo 60 de pagini, care mi-au plăcut la nebunie, dar apoi m-am lăsat prinsă în cotidian şi am abandonat-o.
Astăzi, printre treburile cotidiene am reuşit să citesc cartea Mihaelei Rădulescu.
Capitolul " Mic tratat de dor" este real. Nu reprezintă doar nişte rânduri dintr-o carte ci sunt fărâme din gândurile fiecăruia dintre noi, fărâme din existenţa noastră.
Iar dacă până acum nu aţi ştiut ce este lacrima, aflaţi din capitolul "Femeia cu ochii umflaţi de plâns".
"3 zile. Studiu despre tine", "Tu ce mai faci?" şi "Vrei să fii soţul meu" sunt capitole, rânduri ce TREBUIE să le citiţi!!!
Să ştiţi că nu o cunosc personal pe Mihaela! O admir, dintotdeauna.
Aşa că v-o recomand din tot sufletul. Citiţi-o!
