Alter Ego - prima parte

   Cine-am fost? Cine sunt?
   Mi-aduc aminte că în liceu, la ora de engleză aveam veșnic ca teme compuneri. Nu-mi lua mult timp să-mi fac tema. Economisisem banii din câteva alocații și-mi achiziționasem  două dicționare bune. Idei aveam destule. Când ajungeam la liceu, erau câteva colege care veșnic nu-și făceau temele la engleză, motivând că nu aveau idei. Și mă rugau să le ajut. Compunerile ieșeau pe bandă rulantă. Nota mea la engleză era veșnic 8. Opt la gramatică. Opt la compunere. Opt la teze. La început mă deranja dar apoi m-am obișnuit.
   Cândva...eram poetă sau așa-mi plăcea să cred. În clasa a VIII-a am început să scriu poezii. Scriam poezii înainte să adorm sau când mă trezeam diminețile, la masă, când învățam, în pauze la liceu, în tren, în grădina bunicilor, în gară...oriunde aveam o foaie de hârtie și un creion. Scriam despre natură, despre prietenie, despre prima iubire, despre dezamăgiri, despre singurătate...
   Mai apoi am început să scriu proză. Scriam despre vise, despre dragoste, despre copilărie,despre tristețe, despre durere, despre dor...Îmi luam agenda și mă refugiam în parcuri sau în camera mea și-mi așterneam gândurile, înarmată cu un creion, o radieră și o ascuțitoare. Visam că într-o bună zi cărțile mele vor fi expuse în vitrinele celor mai importante librării din Iași.
    Am scris la un moment dat vreo două luni ”de probă” la un ziar din Galați. Dar nu-mi plăcea lumea aceea a politicii și a dezgropat lucruri murdare. Patronul îmi spusese că trebuie să pornesc de jos pentru a ajunge cunoscută asta însemnând să încep prin a face politică. Am renunțat la acel mod de a face presă scrisă. 
    Iar pentru a ajunge să scriu la un ziar local poezii sau proză, avea nevoie de pile ca să-mi fac ”intrarea”. Iar pile nu am avut niciodată decât de unghii.
    La un moment dat m-am gândit să-mi fac un blog. Am scris aici, pe blog o bucată de timp dar am avut o mare dezamăgire în viața mea și am încetat să mai scriu.
    Timpul a trecut și simțeam că-mi lipsește ceva. Îmi lipsea scrisul. Cineva mi-a zis că dacă există un lucru la care mă pricep și care-mi face plăcere, să nu renunț la el. Să țin de el cu dinții și voi avea sufletul împăcat. 
     Și așa am reînceput să scriu. Cine știe? Poate voi pune cap la cap scrierile mele și poate cândva, va ieși o carte.